2 sate mai putin cunoscute din Alsacia – Neuf Brisach, Bergheim

Sate mai putin cunoscute din Alsacia6

Una din cele mai frumoase regiuni din Franta, Alsacia este si o renumita zona viticola, cu multe crame si zeci de km de plantatii de vita de vie. Traseul intitulat ,,Drumul vinului,, trece si prin 2 sate mai putin cunoscute din Alsacia. Drumurile secundare au un farmec aparte astfel că nu ezitați să vă abateți și să le încercați – o să aveți parte de peisaje frumoase.

Despre cele mai frumoase și faimoase sate (dar mai aglomerate), puteți citi AICI și AICI. În aceasta calatorie, am vizitat și 2 sate mai putin cunoscute despre care voi scrie în acest articol de pe blog. Turiștii care stau doar 1-2 zile, din lipsa timpului, nu vor include aceste sate pe lista cu obiective de vizitat în Alsacia.

Bergheim

La doar 3 km distanță de celebrul Ribeauvillé se află o localitate mai puțin vizitată – Bergheim. Chiar dacă satul este situat pe Route du Vin aici ajung puțini turiști, ceea ce este un mare atu – nu este aglomerat. Se parchează la intrare, înainte de zidurile care înconjoară localitatea, apoi treceți prin poarta medievală. O luați la pas pe strada principală numită, cum altfel, Grand Rue. La tot pasul veți vedea casele tipic alsaciene, cu multe flori de toate culorile. Sunt și câteva unități de cazare,de tip agroturism –  cazare în această zonă rurală găsiți AICI

01 DSC03399 BERGHEIM
La marginea satului este o parcare unde puteți lăsa mașina.
02 DSC03400
Turnul medieval cu poarta care permite intrarea în sat
20170708 160323 BERGHEIM
Strada principală – Grand Rue
20170708 160337
O cazare rurală
DSC03406

 

Primaria din Bergheim

Facem mai multe fotografii, trecem și pe lângă o cramă (nu putem să bem…suntem cu mașina), iar după câteva minute de plimbare ajungem în Marktplatz. În centrul acestei piețe este o fântână de unde vă puteți împrospăta rezervele de apă. Multe sate din Alsacia au asemenea fântâni, iar apa este de cea mai bună calitate (provine din Munții Vosgi situați în apropiere).

Tot în piață își are sediul Primăria din Bergheim (Hotel de Ville) – o clădire impecabilă cu flori la geamuri. Uitați-vă cum poate să arate o primărie dintr-un sat din Franța, adică de la țară !….ziceți și voi ceva 😊

20170708 160802
Una din cramele din Bergheim
20170708 160932
Fântâna din fața Primăriei de unde vă puteți lua apă
20170708 161030
Așa arată primăria din Bergheim
DSC03404
Casele au o mulțime de flori

Atractii Bergheim

Toate străduțele pietonale sunt pavate cu piatră cubică, aranjată perfect. Multe clădiri arată ca pentru concurs – zici că au fost construite acum câțiva zeci de ani, nu acum câteva sute de ani. Puteți să vă opriți la una din cafenele (nici nu sunt prea multe) și să savurați o cafea, un ceai sau o prăjitură. Dacă ajungeți aici pe la prânz sau seara, o să găsiți câteva mici localuri unde să serviți masa.

Ne lăsăm pașii să aleagă traseul, iar plimbarea este extrem de agreabilă și reconfortantă. Plimbându-ne pe străzi am văzut vreo 2 turnuri cu o vechime considerabilă – probabil că în trecut erau mai multe astfel de turnuri. Unele acoperișuri ale caselor găzduiesc cuiburi de berze – berzele reprezintă unul din simbolurile Alsaciei.

20170708 161605
Case tipic alsaciene cu fațadele decorate cu bârne din lemn
20170708 162535

 

20170708 170032

 

20170708 170753

 

DSC03408

 

Neuf Brisach

situat la 20 de km de Colmar, are o formă octogonală și este înconjurat de fortificații – văzut de sus arată așa Neuf Brisach . Totul este organizat și construit matematic, astfel că satul este împărțit simetric, în 48 de pătrate care formează un octogon perfect, iar zidul exterior este construit în formă de stea. Fiind puțin vizitat de turiști, avem 2 avantaje: găsim locuri de parcare și vedem satul și fortificațiile în liniște,fără aglomerație.

Intrarea se face prin una din cele 4 porți, pe un pod, peste șanțul care înconjoară zidul exterior. Fortificațiile înseamnă de fapt 3 rânduri de ziduri, și puteți face o plimbare agreabilă ,,prin șanțuri,, în jurul localității. Fortificațiile sunt în stare foarte bună, există și muzeul Vauban, de unde puteți afla informații interesante despre istoria locurilor.

20170711 101033 NEUF BRISACH
Una din cele 4 intrări în Neuf Brisach
20170711 101633

 

20170711 101932
O ceainărie/cafenea cochetă din Neuf Brisach
20170711 102542

 

20170711 103802
Decorațiunile dau farmec caselor și străzilor

Piata Centrala

Am intrat în oraș prin Porte de Colmar și imediat la stânga am găsit pe stradă, locuri de parcare. De aici în 5 minute ajungeți în zona centrală. Pe orice poartă ați intra in Neuf-Brisach veți ajunge în piața centrală – în apropierea Crăciunului, această piață găzduiește un târg specific. Pe străduțele (extrem de) liniștite veți găsi câteva cafenele, vreo trei brutării-patiserii, câteva restaurante drăguțe și mici magazine. Câteva case ne atrag atenția prin desenele și decorațiunile de pe pereți.

20170711 103715
Unele case sunt pictate pe exterior
20170711 103950

 

           Sate mai putin cunoscute din Alsacia

           Sate mai putin cunoscute din Alsacia

Alte informatii Neuf-Brisach

Am ieșit prin Porte de Belfort (aici este și muzeul Vauban), singura poartă din cele 4, pe unde nu se trece cu mașina, și am parcurs un sfert de tur prin șanțurile dintre ziduri. O girafă imensă veghează intrarea prin această poartă. Pe ziduri  sunt panouri care informează turiștii despre cele petrecute pe aici de-a lungul timpului.

Situat în apropierea Rinului, Neuf Brisach a fost ridicat începând cu anul 1699, de inginerul militar Vauban. Fortificațiile sunt considerate o capodoperă unică a Europei, iar astăzi Neuf-Briesach face parte din patrimoniul UNESCO. Ajungem la Porte de Colmar, trecem podul și mergem spre parcare. Dacă ajungeți prin zonă și aveți puțin timp la dispoziție, nu ezitați să vizitați aceste 2 sate mai puțin cunoscute din Alsacia. Alte info – http://www.tourisme-paysrhinbrisach.com/en

20170711 103828
Porte de Belfort găzduiește Muzeul Vauban

           Sate mai putin cunoscute din Alsacia

20170711 104417
Se poate merge pe jos printre fortificații

           Sate mai putin cunoscute din Alsacia

20170711 110449
O altă intrare în Neuf Brisach
6
About the author

Numele meu este Bogdan Petrescu iar pasiunea mea este să călătoresc și să explorez în detaliu zonele în care ajung. Prefer să petrec mult timp în natură, să mă bucur de peisaje frumoase,de plaje spectaculoase sau de pitorescul locurilor vizitate.

Related Posts

1 Response

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

My New Stories

Nordkapp norvegia
obiective turistice japonia
obiective turistice japonia
obiective turistice japonia
obiective turistice japonia
obiective turistice japonia
obiective turistice japonia
shinkansen japonia
obiective turistice japonia
obiective turistice japonia
bavaria
lacul garda italia
st moritz elvetia
liechtenstein
Cinque terre italia
lacul maggiore
wengen elvetia
calatorie italia
obiective turistice bergamo
lacul garda
calatorie stockholm
mortella ischia
procida ischia
plaje ischia
fiorduri norvegia
oslo norvegia
calatorie norvegia
bergen norvegia
calatorii norvegia
briksdal norvegia
geiranger norvegia
muntii bucegi
calatorie germania
muntii dolomiti italia
trasee vf ciucas
alicante spania
altea spania
spania benidorm
trasee muntii macin
trasee muntii macin
obiective turistice sicilia
obiective turistice sicilia
obiective turistice sicilia
ragusa sicilia
obiective turistice sicilia
merano italia
coasta de azur
interlaken
interlaken
toscana italia
florenta
calatorii toscana
calatorie toscana
calatorii toscana
cancun mexic
calatorie mexic
aqua azul mexic
obiective turistice mexic
calatorie mexic
teotihuacan mexic
ciudad de mexico mexic
calatorii mexic
calabria italia
fundata piatra craiului
muntii bucegi
obiective turistice harghita
cabana curmatura piatra craiului
ischia
Parco Termale Negombo ischia
ischia
plaje ischia
ischia porto
interlaken elvetia
stockholm obiective turistice
stockholm obiective turistice
traseu lacul scropoasa
fundata
muntii bucegi
calatorie interlaken
interlaken elvetia
interlaken
calatorie elvetia
Obiective turistice Dobrogea - Crama La Sapata
Excursie in Delta Dunarii
tre cime di lavaredo
pensiunea Verada Guest House
ce sa vizitezi in puglia
ce sa vizitezi in puglia
ce sa vizitezi in puglia
plaje puglia
unde mancam in bruges
O vizita la Marea Nordului
ce sa vizitezi in belgia
muntii padurea neagra
cele mai frumoase plaje din Lefkada
tirolo dorf tirol
vezuviu campania
palatul herrenchiemsee
ce poti vedea pe langa Parga
parga marea ionica
vacanta alsacia
coasta amalfitana
bavaria germania
zadar croatia
cele mai frumoase lacuri din Dolomiti
cele mai frumoase lacuri din Dolomiti
perla siciliei
Ce sa vizitezi in Transilvania
sfaturi utile pentru vacanta in regiunea Amsterdam
Ce sa vezi pe langa Amsterdam
Obiective turistice din Amsterdam
Obiective turistice in Amsterdam
Obiectiv must-see în Puglia zoosafari
Sate mai putin cunoscute din Alsacia
Passo-dello-Stelvio
Locuri si peisaje de vis pe Coasta Dalmata
Merano si gradinile castelului Trauttmansdorff
Cele mai frumoase parcuri nationale din Croatia
Obiectiv must see la lacul Garda-Sirmione
Atractiile judetului Harghita
Muzeul Jucariilor Bucuresti
Alte locuri de vazut langa Venetia
Ce sa vizitezi in Venetia
Cel mai inalt vulcan activ din Europa
Insula Capri-o destinatie selecta
Sigtuna cel mai vechi oras din Suedia
Minimundus
Unde mancam in Bucovina
4 locuri de vizitat in Bucovina
Cele mai frumoase manastiri din Bucovina
O plimbare prin Liguria
Castele din Germania - Schloss Drachenburg
City break in Koln
Lago di Molveno
O zi prin Verona
4 obiective turistice din judetul Buzau
Excursie in Garmisch Partenkirchen
Colmar - cel mai fotogenic oras din Alsacia
Lucerna - cel mai frumos oraș din Elvetia
Cele mai atractive obiective turistice din Barcelona
Barcelona – locuri si detalii mai putin cunoscute
locuri de vizitat in Harghita
Obiective turistice din Calabria
Cel mai frumos sat din Austria
Vizita in Salzburg
coasta de azur
Parcul acvatic Marineland
Vacanta in Praga
Vacanta in Sardinia
Plajele din Sardinia
Plaje din Sardinia
Vama Buzaului
3 Obiective turistice in Dobrogea
Excursie la Gura Portitei
Pieve din Tremosine lacul garda
Pensiunea Briza Marii
Delta Dunarii
Museo Ferrari
Highline 179
podu dambovitei
Pastravaria Albota
Cele mai frumoase sate din Alsacia
Matera
Obiective turistice de top din Peru
3 orase frumoase din peru
calatorie peru
lacul titicaca peru
calator povestitor machu picchu
calatorie peru
covasna
Muntii Ciucas

Descoperă mai multe la Blog de Calatorie - Calator Povestitor

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura