Obiective turistice – lacul Brienz

6

In regiunea Interlaken din Elvetia sunt o multime de obiective turistice – lacul Brienz este unul dintre acestea. Dupa excursiile la cea mai inalta gara din Europa, Jungfraujoch si la Grindelwald-First, o alta zi frumoasa a fost cea in care am vazut cascadele Giessbach, lacul Brienz și satul Iseltwald.

Lacul Brienz

Din Wengen am luat trenul până la gara Interlaken Ost. Am schimbat cu alt tren spre Brienz, iar de aici ne-am dat cu vaporul între localitățile de pe malul lacului cu același nume. Toate aceste drumuri sunt gratuite cu cardul Jungfrau Travel Pass

Am avut norocul să ne plimbăm cu o bijuterie de vapor cu aburi – Lötschberg. Cu o capacitate de 800 de persoane, vaporul are 2 punți – clasa 1 fiind evident la etaj. De pe vapor nu lipsește locul de joacă pentru copii, cu animator inclus. În circa 15 minute ajungem din Brienz la stația Giessbach See.

Pentru a scuti timp (și efort) vom urca cu cel mai vechi funicular din Europa. Construit în anul 1879, funicularul este privat, iar urcarea costă 5 CHF/fes. De la stația de sus a funicularului avem o primă vedere asupra cascadelor Giessbach – în mai multe trepte, apele pârâului Giessbach se varsă în lacul Brienz.

20220622 123352
Pe vapor se poate sevi masa în acest salon
20220622 123421
La etaj puțină lume
20220622 123441
De la clasa 1 ai vedere mai cuprinzătoare
20220622 124829
Pe vapor este și un loc de joacă pentru copii – animator inclus.
Obiective turistice - lacul Brienz
Lacul Brienz văzut de la înălțime
IMG 20220718 WA0006
Am luat cel mai vechi funicular din Europa
IMG 20220718 WA0009

 

Cascadele Giessbach

Lângă stația de sus a funicularului admirăm un splendid hotel istoric – Grandhotel Giessbach. De lângă hotel începe poteca prin pădure spre partea superioară a cascadelor. Traseul poate fi parcurs prin stânga sau prin dreapta cascadelor. Există 2 poduri care fac legătura între cele 2 trasee. Pe drum vom găsi mai multe puncte de belvedere, de unde putem admira cascadele, dar și lacul Brienz.

20220622 130336

 

20220622 131033
Grandhotel Giessbach – o clădire splendidă
Obiective turistice - lacul Brienz
O primă vedere a șirului de cascade
20220622 131611
Începem urcarea
Obiective turistice - lacul Brienz
O primă cascadă
Obiective turistice - lacul Brienz
Am urcat pe poteca din stânga cascadelor

La una din cascade, o potecă ne conduce la balconul aflat în spatele căderii de apă. Mulți turiști se opresc aici, dar traseul urcă în continuare. Așa am făcut și noi astfel că am avut ocazia de a vedea și celelalte cascade. Pe marginea potecii putem găsi fragi și afine (ultima decadă a lunii iunie) așa că am mai făcut câte o pauză. Am revenit la balcon, am traversat prin spatele cascadei și am parcurs traseul de coborâre pe partea opusă.

Obiective turistice - lacul Brienz
Se poate ajunge în spatele cascadei
Obiective turistice - lacul Brienz
Vedere din spatele cascadei
Obiective turistice - lacul Brienz
Veți fi bine stropiți
20220622 134545
Continuăm traseul și dăm de alte cascade
Obiective turistice - lacul Brienz

 

Obiective turistice - lacul Brienz
Cascadele Giessbach

Cea mai mare parte a traseului este prin pădure, astfel încât am fost adăpostiți de soare. Am mai mers încă vreo 20 de minute prin pădure, trecând pe lângă alte cascade și am ajuns la debarcader. Lacul Brienz, cu apele sale turcoaz, încântă toate privirile. Pe băncile de aici, ne-am odihnit puțin apoi am luat vaporul care ne-a dus spre următorul obiectiv.

Obiective turistice - lacul Brienz
Am trecut pe partea opusă
Obiective turistice - lacul Brienz
Unul din cele 2 poduri pe unde puteți traversa șirul de cascade
Obiective turistice - lacul Brienz

 

Obiective turistice - lacul Brienz
Lacul Brienz
Obiective turistice - lacul Brienz
O minunăție de vapor cu aburi
Obiective turistice - lacul Brienz
Plecăm spre Iseltwald

Iseltwald

este o frumusețe de sat aflat pe malul lacului Brienz. O localitate extrem de liniștită și pitorească unde vom vedea case foarte vechi, impecabil întreținute. Din micul port puteți închiria un caiac sau o barcă pentru o plimbare pe apele lacului Brienz.

După aproape o oră am luat ultimul vapor spre Interlaken și astfel am încheiat o altă zi din frumoasa noastră vacanță elvețiană. Vizitați regiunea Interlaken,unde găsiți numeroase obiective turistice – lacul Brienz este doar unul dintre ele. Daca va planificati o calatorie in Elvetia, lacul Brienz nu poate lipsi de pe lista voastra.

Obiective turistice - lacul Brienz
Ne apropiem de Iseltwald
20220622 161129
O așezare idilică – Iseltwald
20220622 161735
Case vechi de 2-300 de ani
Iseltwald
Micul port din Iseltwald
Iseltwald
Grădinile arată minunat
Iseltwald
Debarcaderul din Iseltwald
Iseltwald
Se pot închiria caiace
Iseltwald
La revedere Iseltwald !
6
About the author

Numele meu este Bogdan Petrescu iar pasiunea mea este să călătoresc și să explorez în detaliu zonele în care ajung. Prefer să petrec mult timp în natură, să mă bucur de peisaje frumoase,de plaje spectaculoase sau de pitorescul locurilor vizitate.

Related Posts

1 Response

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

My New Stories

Nordkapp norvegia
obiective turistice japonia
obiective turistice japonia
obiective turistice japonia
obiective turistice japonia
obiective turistice japonia
obiective turistice japonia
shinkansen japonia
obiective turistice japonia
obiective turistice japonia
bavaria
lacul garda italia
st moritz elvetia
liechtenstein
Cinque terre italia
lacul maggiore
wengen elvetia
calatorie italia
obiective turistice bergamo
lacul garda
calatorie stockholm
mortella ischia
procida ischia
plaje ischia
fiorduri norvegia
oslo norvegia
calatorie norvegia
bergen norvegia
calatorii norvegia
briksdal norvegia
geiranger norvegia
muntii bucegi
calatorie germania
muntii dolomiti italia
trasee vf ciucas
alicante spania
altea spania
spania benidorm
trasee muntii macin
trasee muntii macin
obiective turistice sicilia
obiective turistice sicilia
obiective turistice sicilia
ragusa sicilia
obiective turistice sicilia
merano italia
coasta de azur
interlaken
interlaken
toscana italia
florenta
calatorii toscana
calatorie toscana
calatorii toscana
cancun mexic
calatorie mexic
aqua azul mexic
obiective turistice mexic
calatorie mexic
teotihuacan mexic
ciudad de mexico mexic
calatorii mexic
calabria italia
fundata piatra craiului
muntii bucegi
obiective turistice harghita
cabana curmatura piatra craiului
ischia
Parco Termale Negombo ischia
ischia
plaje ischia
ischia porto
interlaken elvetia
stockholm obiective turistice
stockholm obiective turistice
traseu lacul scropoasa
fundata
muntii bucegi
calatorie interlaken
interlaken elvetia
interlaken
calatorie elvetia
Obiective turistice Dobrogea - Crama La Sapata
Excursie in Delta Dunarii
tre cime di lavaredo
pensiunea Verada Guest House
ce sa vizitezi in puglia
ce sa vizitezi in puglia
ce sa vizitezi in puglia
plaje puglia
unde mancam in bruges
O vizita la Marea Nordului
ce sa vizitezi in belgia
muntii padurea neagra
cele mai frumoase plaje din Lefkada
tirolo dorf tirol
vezuviu campania
palatul herrenchiemsee
ce poti vedea pe langa Parga
parga marea ionica
vacanta alsacia
coasta amalfitana
bavaria germania
zadar croatia
cele mai frumoase lacuri din Dolomiti
cele mai frumoase lacuri din Dolomiti
perla siciliei
Ce sa vizitezi in Transilvania
sfaturi utile pentru vacanta in regiunea Amsterdam
Ce sa vezi pe langa Amsterdam
Obiective turistice din Amsterdam
Obiective turistice in Amsterdam
Obiectiv must-see în Puglia zoosafari
Sate mai putin cunoscute din Alsacia
Passo-dello-Stelvio
Locuri si peisaje de vis pe Coasta Dalmata
Merano si gradinile castelului Trauttmansdorff
Cele mai frumoase parcuri nationale din Croatia
Obiectiv must see la lacul Garda-Sirmione
Atractiile judetului Harghita
Muzeul Jucariilor Bucuresti
Alte locuri de vazut langa Venetia
Ce sa vizitezi in Venetia
Cel mai inalt vulcan activ din Europa
Insula Capri-o destinatie selecta
Sigtuna cel mai vechi oras din Suedia
Minimundus
Unde mancam in Bucovina
4 locuri de vizitat in Bucovina
Cele mai frumoase manastiri din Bucovina
O plimbare prin Liguria
Castele din Germania - Schloss Drachenburg
City break in Koln
Lago di Molveno
O zi prin Verona
4 obiective turistice din judetul Buzau
Excursie in Garmisch Partenkirchen
Colmar - cel mai fotogenic oras din Alsacia
Lucerna - cel mai frumos oraș din Elvetia
Cele mai atractive obiective turistice din Barcelona
Barcelona – locuri si detalii mai putin cunoscute
locuri de vizitat in Harghita
Obiective turistice din Calabria
Cel mai frumos sat din Austria
Vizita in Salzburg
coasta de azur
Parcul acvatic Marineland
Vacanta in Praga
Vacanta in Sardinia
Plajele din Sardinia
Plaje din Sardinia
Vama Buzaului
3 Obiective turistice in Dobrogea
Excursie la Gura Portitei
Pieve din Tremosine lacul garda
Pensiunea Briza Marii
Delta Dunarii
Museo Ferrari
Highline 179
podu dambovitei
Pastravaria Albota
Cele mai frumoase sate din Alsacia
Matera
Obiective turistice de top din Peru
3 orase frumoase din peru
calatorie peru
lacul titicaca peru
calator povestitor machu picchu
calatorie peru
covasna
Muntii Ciucas

Descoperă mai multe la Blog de Calatorie - Calator Povestitor

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura