Continuăm să explorăm Sicilia, iar în articolul de azi vom vizita 3 atractii turistice de neratat:Savoca,Forza d’Agro si Gole Alcantara. Începem cu
Savoca
Satul Savoca a devenit celebru datorită unui film la fel de celebru – The Goodfather. O parte din filmări au fost realizate în Savoca de către Francis Ford Coppola, care are aici un loc dedicat. Urmați drumul SS 114 și în localitatea Santa Teresa faceți stânga (este indicator) către Savoca pe SP 19. Acest drum (SP19) de 4 km, este spectaculos, cu multe curbe, care trebuie abordate cu atenție, în special la scutere și motociclete.
Satul medieval, parcă uitat de lume, se parcurge la pas, pe străduțe înguste. În cele din urmă veți ajunge în vârful dealului, unde este Chiesa di San Nicolo, a cărei siluetă se zărește de departe. Este nevoie de maxim o oră ca să parcurgeți agale tot satul (dacă nu vă opriți să mâncați), dar merită să ajungeți aici.
Bar Vitelli
În 1971 regizorul Francisc Ford Coppola a ales barul Vitelli drept decor pentru cele mai faimoase scene din capodopera Nașul (The Goodfather). Bar Vitelli este menținut în aceeași stare ca în urmă cu peste 50 de ani. Poate vă amintiți că de aici, alaiul lui Don Corleone a plecat spre biserică, unde a dus-o la altar pe Apollonia (fiica proprietarului barului).
Din bar se aud acordurile muzicii siciliene, iar la intrare găsiți și fotografii cu secvențe din film. Din piațeta din fața barului se deschid panorame frumoase. Mi-a plăcut foarte mult acest sătuc liniștit și vă recomand să-l includeti pe lista voastră cu obiective din Sicilia.
Forza d’Agro
Acest sat a fost și el gazda unor secvențe din același film. Mai mare decât Savoca, Forza d’Agro este poziționat sus și are multe străduțe medievale, exclusiv pietonale. Este relaxant să te plimbi liniștit, eventual cu o înghețată la purtător. Din micul parc Villa Comunale aflat pe o stâncă aveți peisaje minunate spre coasta Mării Ionice și cu satele de lângă mare. Am plecat către Taormina cu multe amintiri frumoase, după o zi în care am văzut locuri minunate.
Gole Alcantara
La circa 20 km de Taormina este un parc botanic și geologic – Gole Alcantara. De pe autostrada A 18 urmați ieșirea spre Giardini Naxos și apoi drumul SS 185. În parcul cu vegetație mediteraneeană (flori, cactuși, lămâi, portocali) puteți vedea și cheile Alcantara. Aceste chei reprezintă un canion din lavă cu pereți înalți de vreo 50 m prin care curge râul Alcantara.
Formele ciudate ale rocilor bazaltice de proveniență vulcanică, atrag privirile și obiectivele aparatelor foto. Jos, la baza cheilor se poate ajunge la pas pe scări sau cu liftul. Prima variantă este mai interesantă pentru că puteți vedea mai bine rezultatul acțiunii apei de-a lungul anilor.
La ieșirea din chei o mică plajă cu pietriș așteaptă amatorii de bronz – poate că vara te poți răcori în apă, dar în aprilie este exclus. În perioada iunie-septembrie, când apa este scăzută, cheile pot fi parcurse la picior și se închiriază cizme de pescar. La ieșirea din parc, un restaurant cu terasă poate fi o opțiune binevenită pentru cei care doresc o gustare, un suc sau o cafea. Mai multe detalii găsiți aici: http://www.golealcantara.com/en/
Dacă ajungeți în Sicilia notați în agendă și aceste 3 atractii turistice de neratat:Savoca,Forza d’Agro si Gole Alcantara.